COVID-19. România a cumpărat 2,2 milioane de doze de hidroxiclorochină. De ce nu trebuie să ne bucurăm

COVID-19. România a cumpărat 2,2 milioane de doze de hidroxiclorochină. De ce nu trebuie să ne bucurăm
OMS renunță la testele cu hidroxiclorochină şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir, pentru tratarea Covid-19 (FOTO: Mediafax foto)
Publicat: 15/04/2020, 13:57

Compania Terapia anunță într-un comunicat că depozitele Unifarm vor fi aprovizionate până la sfârşitul acestei săptămânii cu 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (a 200 mg doza).

Potrivit sursei citate, primele 200.000 de doze din acest medicament vor ajunge în depozitele Unifarm începând de joi, 16 aprilie.

„Ne-am mobilizat foarte repede, în contextul în care acest medicament este extrem de greu de procurat, pentru că există o cerere imensă la nivel mondial datorită unor studii încurajatoare privind eficienţa lui în tratamentul Covid-19. Cele 2,2 milioane de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) a 200 mg reprezintă cantitatea necesară pentru circa 100 mii de pacienţi, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 23 martie 2020 al Ministerului Sănătăţii”, anunță compania Terapia.

Cele 2,2 milioane de doze sunt cumpărate din Ungaria, de la SUN Alkaloida, un colos din Big Pharma din care face parte și Terapia!

În comunicat se vorbește despre „studii încurajatoare privind eficienţa (n.r. –  hidroxiclorochina) în tratamentul Covid-19” însă, deocamdată, niciun mare laborator din lume nu a transmis în mod clar că hidroxiclorochina reprezintă soluția la pandemia de coronavirus.

Deși recomandat de Donald Trump, medicamentul rămâne unul controversat, iar numeroase personalități din medicină chiar se feresc să îl folosească drept tratament.

Recent, actrița Rita Wilson, soția lui Tom Hanks, a dezvăluit efectele secundare grave pe care le-a avut hidroxiclorochina asupra ei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Momentul în care premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Care este starea lui după...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
×